Home » D:News » Bizara lume masculină: bărbaţii se simt ameninţaţi atunci când partenera lor are parte de o reuşită

Bizara lume masculină: bărbaţii se simt ameninţaţi atunci când partenera lor are parte de o reuşită

Bizara lume masculină: bărbaţii se simt ameninţaţi atunci când partenera lor are parte de o reuşită
Publicat: 31.08.2013
Un nou studiu sugerează că ego-ul bărbaţilor ar putea suferi atunci când prietenele sau soţiile lor excelează într-un domeniu, indiferent dacă este vorba despre mediul academic sau social şi indiferent dacă cuplul se află în competiţie directă sau nu.

Cercetătorii specializaţi în psihologie au descoperit că bărbaţii aveau un respect de sine mai redus atunci când partenera lor avea parte de succes faţă de momentele în care partenera lor eşua. Femeile, în schimb, nu erau afectate de performanţa iubiţilor sau a soţilor lor, se arată în noua cercetare.

„Este logic ca un bărbat să se simtă ameninţat atunci când prietena sa are rezultate mai bune în ceva ce fac împreună, cum ar fi încercarea de a slăbi”, explică autoarea studiului, Kate Ratliff de la Universitatea Florida. „Dar cercetarea a descoperit dovezi ce arată că bărbaţii interpretează automat succesul partenerei ca pe un eşec personal, acest lucru fiind adevărat chiar şi atunci când membrii cuplului nu se află în competiţie directă”, explică Ratliff.

Ratliff a efectuat alături de Shigehiro Oishi de la Universitatea Virginia o serie de cinci experimente pentru a afla cum ar putea fi afectat respectul de sine în urma succesului sau eşecului unui partener romantic. Studiul a fost efectuat pe cupluri heterosexuale din SUA şi Olanda.

Într-unul din studii, cercetătorii au recrutat 32 de cupluri de studenţi de la Universitatea Virginia. Fiecare participant a efectuat un „test” de inteligenţă socială. Participanţii au citit cinci scenarii diferite, în fiecare dintre acestea fiind descrisă o problemă pe care o persoană o întâmpina acasă sau la muncă. Voluntarii aveau de ales între două sfaturi pe care să le ofere pentru rezolvarea problemei. Studenţilor li se spunea că exista o variantă corectă (stabilită de cercetători), iar scorul pe care îl obţineau în acest test măsura „capacitatea de rezolvare a problemelor şi inteligenţa socială”.

Cercetătorii nu au notat, de fapt, testele, iar participanţilor nu li s-a spus ce scor au obţinut în urma testului, însă li s-a spus că partenerul sau partenera lor s-a clasat între primii sau ultimii 12% studenţi din universitate.

Atunci când auzeau scorul obţinut de parteneri, participanţii nu păreau să fie afectaţi în „respectul de sine explicit” – adică aşa cum declarau că se simţeau într-un chestionar. Cercetătorii au hotărât să măsoare şi „respectul de sine subconştient”, lucru realizat cu ajutorul „Implicit Association Test”, o tehnică ce permite măsurarea atitudinilor şi a sentimentelor pe care oamenii nu doresc să le relateze. Această tehnică apelează la asocierile de cuvinte rapide efectuate pe un ecran de computer. Persoanele cu un respect de sine ridicat tind să asocieze cuvântul „eu” mai degrabă cu cuvinte precum „excelent” sau „bun” decât cu cuvinte precum „rău” sau „groaznic”.

Bărbaţii cărora li s-a spus că partenera lor s-a clasat în primii 12% studenţi din universitate tindeau să prezinte un „respect de sine implicit” mai mic decât bărbaţii cărora li se spusese că partenera lor se clasase printre ultimii 12%. În schimb, în rândul femeilor nu se înregistra o diferenţă între femeile cărora li se spusese că partenerul lor se clasase în primii 12% şi cele cărora li se spusese că partenerul lor se număra printre ultimii 12%.

Cercetătorii au descoperit că acelaşi lucru se întâmpla şi în experimentele efectuate în Olanda, ţară în care se înregistrează printre cele mai mici diferenţe de sexe la serviciu, în educaţie şi în politică.

De ce această diferenţă? Cercetătorii scriu că una dintre posibilităţi este aceea că bărbaţii sunt în mod normal mai competitivi decât femeile, astfel că e mai probabil ca aceştia să perceapă succesul partenerei drept un eşec personal. De asemenea, stereotipurile asociate sexelor ar putea amplifica acest efect.

„Există această idee că femeilor le este permis să se bucure de succesul partenerului lor şi să fie «femeia din spatele unui bărbat de succes», pe când situaţia inversă nu este permisă bărbatului”, scriu cercetătorii.

De asemenea, cercetătorii subliniază că alte studii au arătat că femeile care caută un partener tind să folosească ambiţia şi succesul drept un criteriu de selecţie.

„Astfel, dacă se gândesc la ei înşişi drept lipsiţi de succes ar putea stimula frica lor că partenera lor îi va părăsi în cele din urmă”, scriu Ratliff şi Oishi. Cercetătorii subliniază că unul dintre experimentele lor a arătat că bărbaţii cărora li s-a spus să se gândească la un moment în care partenera lor a avut parte de succes (fie în domeniul intelectual, fie în cel interpersonal) erau mai pesimişti atunci când erau întrebaţi despre viitorul relaţiei lor de cuplu decât bărbaţii cărora li s-a spus să se gândească la un moment în care partenera lor a avut un eşec.

Cercetarea a fost publicată în The Journal of Personality and Social Psychology.

Sursa: LiveScience

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat club politic de partid şi mai ales într-un cuib de intrigi”
Intrigi și orgolii politice în vremuri de război. „Cartierul Corpului II de armată, transformat într-un adevărat ...
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Fizicienii au găsit dovezi pentru „timpul negativ”
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Astronomii din Galați au descoperit o nouă stea variabilă! Ce nume a primit?
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cercetătorii sunt surprinși de faptul că veverițele au început să mănânce carne
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni „ca în Veneția, ca să nu-l ajungă microbii”
Cum s-a ferit un general român de holera din Bulgaria în anul 1913: A dat ordin să fie construite niște clădiri pe piloni ...
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
În mod surprinzător, vâscul are un efect vindecător foarte puternic
Incertitudinea face parte din condiția umană –  Cum putem învăța să trăim cu ea?
Incertitudinea face parte din condiția umană – Cum putem învăța să trăim cu ea?
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
5 sfaturi care te ajută să bei responsabil de Crăciun și Anul Nou
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Testul HPV, „strategia de screening preferată” pentru cancerul de col uterin
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Test de cultură generală. Când a avut loc primul Crăciun?
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Descoperă locuri inedite pentru călătoriile tale: Aventuri din lumea largă (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Cum a reușit Pipera să devină cel mai atractiv cartier din zona București-Ilfov? (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Transformările digitale şi viitorul marketingului (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
Scolioza și hernia de disc, afecțiuni ale coloanei vertebrale care pot fi tratate (P)
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect construit de om
NASA, pregătită să scrie istorie în Ajun de Crăciun! O sondă va ajunge mai aproape de Soare decât orice alt obiect ...
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Transport public gratuit într-o capitală europeană cu 1,4 milioane de locuitori
Euforie în rândul investitorilor Tesla, după apropierea lui Elon Musk de Donald Trump
Euforie în rândul investitorilor Tesla, după apropierea lui Elon Musk de Donald Trump
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”